Nu departe de pământ e geometria, artă divină

chiar şi când spaţiul ridică coroana spiritului sefirotic

precum mareea îşi înalţă în zbor dantelele de apă.

Aşa apare timpul: pornind dintr-un punct repetat în linii,

linii care călătoresc cât vor, nu precum punctul nostru

pironit în străfund de nisipuri mişcătoare, imaginat ca roată.

Ar trebui astfel să apreciem rotunjimea tăcută a pantofilor

ce păşesc în grădina abia cultivată deasupra unui beci

ce-şi strecoară tentaculele galeriilor în străfundurile universului.

Să fim îngerii decăzuţi care să mirosim aceste flori pământene?

Să fim mesagerii Creatorului răsădind şi îngrijind copacii plutitori

pe sub care tăcerea e contemplaţia de la marginea luminişului?

Apoi geometria aşează liniile în planuri complice, ecrane pe ziduri

în ordine arhitecturale, la început cu scânduri de lemn, cuburi de piatră

şi’n părţi egale structuri mişcătoare de celule crescute în cutii de os.

Precum frunzele ridicându-se spre lumină, vibraţiile noastre visează

la căldura tenebrelor, înecate în impresii vagi, afective, trăiri dorite

de matricea oului aflat într’un cuib rătăcit printre fire de tors.

Paşii nevăzuţi în timpane tăinuiesc rotunjimea secretă a pantofilor

şi presară printre oameni arome suave de parfum, un iz edenic ce lasă

în aer un gust când dulce, când amar, lumină şi’ntuneric, un joc.

Agitaţie’mbinată cu pace profundă emană din noi, atât de profundă

încât începem lecţiile – dimensiunea secretă a geometriei ce’ncepe

să’nflorească în faliile construite pe timp, eter peste foc.

Aici e rolul nostru, acolo e darul tău, iar dincolo e gândul

care vine să’mplinească triunghiuri în cerc şi piramide în sfere

când duşi de aer ne strecurăm fântână să întâlnim pământul,

când nefiinţa curge acum, atunci sfârşitul-începutul de mistere